Time:

Communication
Public account
  PRO Zone
1330 credits
Buy credits
You are in the public account. If you want to play the game or join in the discussion, you have to log in. If you are a new user, you must register first.

  Press releases

1,151,900,779
Country: League:

Romania Constanţa Predators - Pe surse: Trădare la nivel înalt! Doi jucători exponenţiali dau muntele pe mare

Şoc şi groază în Liga 1 la fotbal! Doi jucători ai unei formaţii de top au trădat în această seară după ce au primit mai multe „atenţii” din partea impresarilor angajaţi de Constanţa Predators.
Insiderul PPM Magazine Constanţa a aflat că, după o şedinţă de analiză a lotului şi a metodelor de antrenament folosite de actualul tehnician, s-a luat decizia de a întări rapid formaţia în perspectiva ultimelor 12 runde de campionat. Piaţa a fost vânturată şi cârtiţele s-au oprit asupra a două nume, ambele de la aceeaşi formaţie, un fundaş central şi un portar.
„Am decis să activăm clauza de transfer pentru ambii jucători şi negociem un împrumut bancar pentru a achiziţiona un al treilea fotbalist de mare calitate, tot român, în viitorul apropiat”, au declarat surse anonime din cadrul clubului constănţean. (din câte se pare este vorba de un jucător de la o formaţie din Moldova, dar managerii celor două echipe au preferat să amâne tranzacţie din motive sportive)
Insiderii noştri au reuşit chiar să vorbească şi cu unul dintre jucătorii vizaţi de transfer, acesta dorind să-şi exprime nemulţumirea pentru felul în care a fost tratat la, deja, fosta sa formaţie. „Am cerut bani mai mulţi şi cantonamente mai puţine, dar managerul m-a luat cu Batman, Batman. Prefer marea în locul Văii Prahovei şi distracţia în locul pregătirii cazone, chiar dacă satisfacţiile sportive vor fi mai puţine”, a declarat fotbalistul.
UPDATE! Deşi numele au fost păstrate secrete, două bannere imense au fost arborate la intrarea în Constanţa Arena, suporterii dorind astfel să salute sosirea iminentă a celor doi jucători:
„Bălăşanu te iubim, că ca tine nu găsim!” şi „Voicu for president!”



Unique views: 69
Press release rating: Poor - Normal - Excellent



LOG: soccer_calendar