Timpul:

  
  .
Comunicare
Public account
  Zona PRO
1330 credite
Cumpără credite
Te afli într-un cont public. Dacă doreşti să joci sau să te implici în discuţiile de pe forum, trebuie să te loghezi. Dacă eşti utilizator nou, trebuie să te înregistrezi înainte.

  Știri din fotbal

Îmbunătăţiri ale pachetului PRO, noi opţiuni pe credite

 

Salut prieteni,

A trecut ceva timp de la ultimele ştiri, însă asta nu înseamnă că am stat degeaba. Pe lângă proiectele pe termen lung, ca dezvoltarea motorului jocului fotbal, am lucrat la câteva elemente pe care le-aţi putea găsi folositoare.

Primul este o opţiune PRO numită antrenamentul automat al specialiştilor. La fel ca la jucători, veţi putea seta raporturile atributelor pe care doriţi ca angajaţii voştri să le atingă şi/sau menţină. Mai mult, veţi putea seta un prag pentru fiecare atribut, dacă doriţi ca specialistul să nu treacă peste el. Aceasta va putea folosi pentru a evita ca salariile angajaţilor voştri să crească până la un punct în care nu vă veţi mai permite să-i plătiţi.

Dar asta nu e tot. Deja existentul auto-antrenament al jucătorilor va suferi şi el o modificare. Foarte curând veţi putea deschide şi închide antrenamentul automat fără să pierdeţi setările. Raporturile de antrenament pe care le-aţi setat vor fi afişate în pagina de antrenament (Şcoala personalului pentru specialişti). Aceasta vă va oferi o privire de ansamblu rapidă asupra setărilor. Dacă aceste numere vor face pagina prea confuză pentru voi, le puteţi închide accesând versiunea standard a paginii.

Elementele menţionate mai sus sunt în faza de testare în acest moment şi vor fi lansate peste câteva zile.

Acum elementele care au fost deja implementate. La fotbal, am creat o versiune PRO a paginii Echipa de start. Ea conţine o coloană numită Tipul jucătorului, pentru a vă ajuta să creaţi cea mai bună formaţie. Atributele jucătorilor sunt de acum înainte colorate la fel ca în pagina antrenamentului. Pentru a putea vedea tipurile de jucător trebuie să le setaţi din profilurile jucătorilor.

Noua opţiune pe credite vă permite să găsiţi rapid adversari cu fanion sau puc, care lipsesc din colecţia mondială. Puteţi găsi un adversar din liga şi ţara pe care le doriţi. Dacă doriţi să găsiţi adversari care lipsesc din colecţie, indiferent de ligă şi ţară, puteţi folosi opţiunea de căutare din pagina Galeria colecţionarului. Acolo puteţi căuta 3 adversari la întâmplare într-o încercare.

De asemenea, am oferit o nouă opţiune gamemaster-ilor noştri. Ei vor putea, de acum înainte, marca transferurile drept compensate. Aceste transferuri vor avea un simbol special. Ele nu sunt nici aprobate, nici pedepsite. Deşi gamemaster-ii compensează transferuri de câţiva ani, ei nu aveau opţiunea de a marca aceste transferuri cu un simbol special. Puteţi vedea regulile pentru mai multe informaţii despre motivele pentru care unele transferuri sunt compensate.

În final, vă rugăm să daţi note jocului nostru, aici:

Evaluează hocheiul

Evaluează fotbalul

Mulţumim şi vă dorim o zi bună!

 



Ştiri mai vechi
03/2024

01/2024

12/2023

11/2023

08/2023

05/2023

04/2023

12/2022

11/2022

09/2022

05/2022

03/2022

01/2022

12/2021

10/2021

06/2021

Arată mai multe